MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre glas, sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.
monoton, ~ă a, av [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~i, ~e / E: fr monotone] 1-2 (D. glas, melodii, sunete, zgomote; prt) Fără variații de ton. 3-4 (Fig) Lipsit de variație, de varietate. 5-6 (Care este) de o uniformitate plictisitoare, supărătoare, neplăcută.
MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.