MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.
moral1 sn vz morală
moral2, ~ă [At: IORGOVICI, O. 23/23 / Pl: ~i, ~e / E: lat moralis, -e, fr moral] 1 a Care este în conformitate cu principiile sau cu regulile moralei (1) Si: (înv) moralnic (1). 2 a Care aparține moralei (1) Si: (înv) moralnic (2). 3 a Care se referă la morală (1) Si: (înv) moralnic (3). 4 a Care provine de la morală (1) Si: (înv) moralnic (4). 5 a (Pex) Care moralizează (1) Si: moralizator (3), (înv) moralnic (5). 6 a Care aparține psihicului, spiritului, intelectului sau caracterului Si: (înv) moralic (1), moralicesc (1), moralnic (6). 7 a Care se referă la psihic, la spirit, la intelect sau la caracter Si: (înv) moralic (2), moralicesc (2), moralnic (7). 8 sn Calitate de a fi moral2 (1). 9 sn Ansamblu al facultăților sufletești. 10 sn Stare, dispoziție sufletească. 11 sn Curaj, tărie sufletească. 12 sn (Îlv) A ridica (cuiva) ~ul A încuraja. 13 sn (Îlv) A (-i) scădea (cuiva) ~ul A descuraja.