MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească după declararea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp sau pe întreaga perioadă în care există împrejurări speciale. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații de către debitor și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.
moratoriu [At: LM / P: ~ri-u / Pl: ~ii / E: it moratorium, lat moratorium, ger moratorium] 1 sn (Ecn) Amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege pe un anumit timp sau pentru perioada existenței unor împrejurări speciale. 2 a Care ține de moratoriu (1). 3 a Referitor la moratoriu (1). 4 a (Îs) Dobânzi ~ii Dobânzi socotite de la data acordării unui moratoriu (1) până la achitarea datoriilor. 5 a (Îs) Daune ~ii Despăgubiri care se acordă în caz de întârziere a plății unei obligații și care se calculează din momentul trimiterii somației. 6 sn (Pgn) Întrerupere a unei acțiuni sau activități.