MÚZĂ, muze, s. f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor, considerate fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. 2. Inspirație poetică. 3. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse.
muză sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 164v/15 / Pl: ~ze / E: lat mussi, ngr μοῦσα, it musa, ger Muse, fr muse] 1 (Mit) Fiecare dintre cele nouă zeițe ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor. 2 (Spc) Zeiță a poeziei, inspiratoare a poeților. 3 (Fig) Femeie iubită de un poet, pe care îl inspiră. 4 (Fig) Inspirație poetică. 5 (Liv) Poezie. 6 (Liv) Literatură. 7 (Liv) Artă.
MÚZĂ, muze, s. f. 1. (Mitol.) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. 2. Inspirație poetică. 3. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse.