NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor), mai ales amator sau autodidact, care ignoră perspectiva, anatomia și legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.
naiv, ~ă [At: GTN (1836), 341/16 / P: na-iv / Pl: ~i, ~e / E: fr naif] 1-2 smf, a (Om) lipsit de experiență, de artificialitate și de prefăcătorie Si: nevinovat (21-22), onest, simplu, sincer, spontan, (rar) nătâng (7). 3-4 a, av (D. însușiri, manifestări, creații etc. ale oamenilor) (Într-un mod) care denotă naivitate (1). 5-6 smf, a (Prt) (Om) lipsit de judecată matură. Si: prostuț, simplist. 7 a (D. manifestări, realizări etc. ale oamenilor) Care exprimă naivitate (3) Si: copilăresc. 8-9 smp, a (Pictori) care ignoră în mod voit perspectiva, anatomia artistică, legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară, acordând o atenție exagerată amănuntului și imprimând lucrărilor lor un caracter narativ. 10 a (Îs) Artă ~ă Artă cu trăsături artizanale și populare, caracterizată prin descrierea minuțioasă, intuitivă a lucrurilor, așa cum se impun ele atenției imediate a artistului.
NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul și sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor) care face parte dintr-o grupare ce ignoră intenționat perspectiva, anatomia artistică, legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.