NOIÁN, noiane, s. n. 1. Cantitate, volum mare din ceva; belșug. ♦ Mulțime, număr mare de ființe, de lucruri, de fenomene. 2. Întindere mare de apă; nemărginire, imensitate. 3. Genune, abis, hău. [Pr.: no-ian. – Pl. și: noianuri] – Et. nec.
noian sn [At: (a. 1702) GCR. I, 343/17 / V: (reg) ~am, loi~[1] / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: ns cf alb ujan(ë)] 1 (Pop; udp „de”) Cantitate mare de apă care curge sau cade din cer, se adună în urma ploilor, a revărsărilor etc. Si: puhoi, șuvoi, torent. 2 (Pop; udp „de”) Cantitate mare de zăpadă care cade din cer, este îngrămădită de viscol Si: nămete, troian. 3 (Mun; pex) Câmpie întinsă de teren inundabil, folosită ca izlaz. 4 (Pgn; udp „de”) Cantitate mare Si: belșug. 5 (Udp „de”) Număr mare de ființe, de lucruri, de fenomene de același fel Si: mulțime. 6 (Înv) Mare. 7 (Îlav) În ~ În largul mării. 8 (Îal) În largul oceanului. 9 (Înv) Golf de mare. 10 (Înv) Ocean. 11 (Înv; îs) ~ul mării, (sau mărilor, de ape, de apă) Imensitate. 12 Haos. 13 Abis.