ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pl. și: onomatopei] – Din fr. onomatopée.
onomatopee sf [At: IBRĂILEANU, S. L. 179 / V: (rar) ~eu sn / Pl: ~, (rar) ~ei / E: fr onomatopée] Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunetele din natură.
ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pr.: -pe-e. – Pl. și onomatopei] – Din fr. onomatopée.