ORATORÍE s. f. Arta de a compune și de a rosti discursuri; arta de a vorbi convingător și frumos în public; elocvență, retorică, oratorism. – Din lat. oratoria. Cf. it. oratoria.
oratorie1 sf [At: DDRF / Pl: ~ii / E: lat oratoria] 1 Artă de a compune și de a rosti discursuri Si: (rar) oratorism (1). 2 Artă de a vorbi în fața publicului Si: elocvență, (rar) oratorism (2).
oratorie2 sf vz oratoriu1