PARADÍGMĂ, paradigme, s. f. 1. Ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Tablou al formelor unui cuvânt, dat ca model pentru flexiunea unei părți de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părți de vorbire. 2. (Înv.) Exemplu, model; pildă; învățătură. – Din lat. paradigma, ngr. parádigma.
paradigmă sf [At: CANTEMIR, IST. 269 / V: (grî; rar) ~mata sfp / A și: (înv) paradigmă / E: lat paradigma, ngr παράδειγμα] 1 (Înv) Exemplu. 2 (Înv) Model. 3 (Înv) Pildă. 4 (Înv) Învățătură. 5 (Grm) Totalitate a formelor unui cuvânt, a unor opoziții fonologice etc. 6 (Grm) Tablou al formelor unui cuvânt dat ca model pentru flexiunea unei părți de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părți de vorbire.
PARADÍGMĂ, paradigme, s. f. 1. Totalitate a formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Tablou al formelor unui cuvânt, dat ca model pentru flexiunea unei părți de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părți de vorbire. 2. (Înv.) Exemplu, model; pildă; învățătură. – Din lat. paradigma, ngr. parádigma.