POTÍR, potire, s. n. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte); p. ext. conținutul acestei cupe. ♦ Spec. Vas liturgic din metal în forma unui pahar sau a unei cupe cu picior, în care se păstrează cuminecătura. 2. P. anal. Floare cu petalele unite în formă de potir (1). – Din sl. potirĩ.
potir sn [At: CORESI, L. 319/4 / V: (înv) ~iu / Pl: ~e / E: slv потирь, ngr ποτήριον] 1 Vas de metal prețios, de forma unui pahar cu picior, cu gura largă și de obicei cu marginile răsfrânte, în care preotul sfințește cuminecătura în timpul liturgiei și o păstrează pentru împărtășanie. 2 (Pex) Conținut al unui potir (1). 3 Cupă de aur, de argint cu gura largă și cu marginile răsfrânte. 4 (Pex) Conținut al unui potir (3). 5 (Pan) Parte a unei flori alcătuită din caliciu și corolă. 6 (Prc) Caliciu. 7 (Prc) Corolă. 8 (Pan) Floare în formă de potir (1).
POTÍR, potire, s. n. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte); p. ext. conținutul acestei cupe. ♦ Spec. Pahar de aur sau de argint, cu picior, în care se păstrează cuminecătura la biserică. 2. P. anal. Parte a unei flori alcătuită din corolă și caliciu. – Din sl. potirĩ.