PRESTÍGIU s. n. 1. Autoritate morală, considerație, influență de care se bucură cineva sau ceva datorită calităților, cunoștințelor, talentului etc.; vază, importanță. ◊ Loc. adj. De prestigiu = care onorează, care aduce glorie, considerație; important, valoros. 2. (Rar) Strălucire, farmec, atracție. – Din fr. prestige.
prestigiu sn [At: ASACHI, M. H. 4/13 / V: prestij / Pl: (rar) ~ii / E: fr prestige cf lat praestigium] 1 Autoritate deosebită de care se bucură cineva sau ceva datorită însușirilor sale morale, cunoștințelor, talentului, situației sociale, unor trăsături specifice pregnante etc. Vz ascendent, considerație, vază. 2 (Îla) De ~ Prestigios (5). 3 (Îal) Care onorează. 4 (Îal) Care aduce glorie, considerație. 5 (Îal) Important. 6 (Îal) Valoros. 7 (Asr; fig) Aspect fermecător, seducător. 8 (Asr; fig; pex) Ceea ce seduce, farmecă. 9 (Rar) Strălucire. 10 (Rar) Farmec. 11 (Rar) Atracție. 12 (Înv) Iluzie atribuită magiei, vrăjilor, farmecelor.
PRESTÍGIU s. n. 1. Autoritate morală, considerație, influență de care se bucură cineva sau ceva; vază, importanță. ◊ Loc. adj. De prestigiu = care onorează, care aduce glorie, considerație; important, valoros. 2. (Rar) Strălucire, farmec, atracție. – Din fr. prestige.