PROROGÁ, proróg, vb. I. Tranz. A amâna (din oficiu) pentru o dată ulterioară activitatea unui corp constituit, a unei adunări legislative, un termen scadent etc. – Din fr. proroger, lat. prorogare.
proroga vt [At: BARIȚIU, P. A. III, 170 / V: (îvp) prooro~ / Pzi: prorog, 3 (înv) ~roagă / E: lat prorogare, fr proroger] 1 (C. i. activitatea unui corp constituit, a unei adunări legislative etc.) A amâna din oficiu pentru o dată ulterioară. 2 A prelungi în timp un tratat. 3 (Pgn) A amâna (2). 4 (Pex) A suspenda.