ROMANTÍSM, (2) romantisme, s. n. 1. Mișcare artistică și literară apărută la sfârșitul sec. XVIII în Anglia și la începutul sec. XIX în Franța, ca o reacție împotriva clasicismului și regulilor lui formale, care a preluat tradițiile naționale și populare, promovând cultul naturii, lirismul, fantezia și libertatea de expresie. ◊ Ansamblu de aspecte care caracterizează curentul romantic; înclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. 2. (Mai ales la pl.) Atitudine, comportament dominat de sensibilitate, de imaginație care nu mai trece de rațiune. – Din fr. romantisme.
romantism sn [At: GTN (1836), 49 bis1/27 / Pl: (rar) ~e / E: fr romantisme] 1 Mișcare artistică și literară apărută la începutul sec. XIX, în strânsă legătură cu afirmarea geniului național, caracterizată prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate și imaginație, prin înfățișarea figurilor ieșite din comun, prin tendința evaziunii în exotism, în vis, în trecut. 2 Atitudine estetică fundamentală având caracteristicile romantismului (1) Si: (rar) romanticism. 3 Ansamblu de aspecte care caracterizează mișcarea romantică (5). 4 Înclinare spre lirism, spre visare, spre melancolie Si: romanțiozitate, (nob) romanticitate.
ROMANTÍSM s. n. Mișcare artistică și literară apărută la începutul sec. XIX ca o reacție împotriva clasicismului și regulilor lui formale, care a preluat tradițiile naționale și populare, promovând cultul naturii, lirismul, fantezia și libertatea de expresie. ◊ Ansamblu de aspecte care caracterizează curentul romantic; înclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. ♦ Romantism economic = curent utopic apărut în economia politică, în secolul trecut. – Din fr. romantisme.