SABÁT, sabaturi, s. n. 1. (La iudei și la unii creștini) Ziua de odihnă sau ziua a șaptea a săptămânii. 2. Adunare de vrăjitoare care, potrivit unor legende medievale, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, într-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum.
sabat1 sn [At: NEGRUZZI, S. II, 93 / A și: (îvr) sabat / Pl: ~uri, ~e / E: lat sabbatum] 1 Adunare de vrăjitori sau vrăjitoare care, potrivit unor legende medievale, se ținea sâmbăta de la miezul nopții (până la cântatul cocoșilor). 2 (Pex) Adunare zgomotoasă și dezordonată, cu agitație frenetică. 3 Gălăgie produsă de sabat (2). 4 Ziua de sâmbătă, care reprezintă ultima zi a săptămânii la mozaici și la unii sectanți creștini și care este considerată de aceștia zi de sărbătoare, fiind consacrată odihnei și ceremoniilor cultului Si: (îvr) sabaș2. 5 Numele primului tratat din Talmud, referitor la sărbători.