SANCTUÁR, sanctuare, s. n. Parte a unui lăcaș de cult unde se oficiază diferite ceremonii religioase, considerat ca loc sfânt; p. ext. orice lăcaș de cult, orice loc destinat ritualurilor în cinstea unei divinități. ♦ Fig. Loc inviolabil. [Pr.: -tu-ar] – Din lat. sanctuarium, fr. sanctuaire.
sanctuar sn [At: NEGULICI / P: ~tu-ar / V: (înv) ~iu / Pl: ~e / E: lat sanctuarium, fr sanctuaire] 1 Loc într-un locaș de cult considerat sfânt și interzis profanilor. 2 (Spc) Altar (1). 3 (Pgn) Locaș de cult. 4 Monument sacru.
SANCTUÁR, sanctuare, s. n. (Adesea fig.) Loc într-un templu sau într-o biserică socotit sfânt și interzis profanilor; p. gener. locaș de cult. [Pr.: -tu-ar] – Din lat. sanctuarium, fr. sanctuaire.