STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus.
stoic, ~ă [At: CORESI, L. 81/12 / P: sto-ic / Pl: ~ici, ~ice / E: slv стоикь, lat stoicus, fr stoïque] 1-2 smf, a (Persoană) care a aderat la stoicism (1) Si: (înv) stoician (1-2), stoicos Vz stoicesc (1). 3 a Care ține de stoicism (1). 4-5 smf, a (Persoană) care predică stoicismul (2). 6 av În mod stoic (5). 7 a (D. caracterul, însușirile, atitudinile, manifestările etc. oamenilor) Care denotă stoicism (2) Si: stoicesc (2).
STÓIC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). [Pr.: -sto-ic] – Din fr. stoïque, lat. stoicus.