TRUBADÚR, trubaduri, s. m. Nume dat poeților medievali (sec. XI-XIII) ale căror versuri, compuse în vechea franceză de sud și recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau de obicei un caracter erotic sau pastoral; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. – Din fr. troubadour.
trubadur sm [At: FILIMON, O. II, 285 / Pl: ~i / E: fr troubadour] 1 Poet liric medieval care își compunea versurile în vechea provensală și le prezenta în formă de cântec, cu acompaniament muzical, la petrecerile de curte ale marilor feudali Vz truver. 2 (Pex) Poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. 3 (Pex) Poet-cântăreț care compunea versuri în maniera poeților medievali.
TRUBADÚR, trubaduri, s. m. Poet-cântăreț provensal din evul mediu; p. gener. poet-cântăreț care călătorea din loc în loc. – Din fr. troubadour.