ULTRÁJ, ultraje, s. n. Ofensă, insultă, amenințare. ♦ (Jur.) Infracțiune care constă în insultă, calomnie, amenințare ori alte acte de violență ori de vătămare corporală împotriva unui funcționar aflat în exercițiul funcțiunii; p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [Var.: ultrágiu s. n.] – După fr. outrage, it. oltraggio.
ultraj sn [At: HELIADE, O. I, 202 / V: (înv) ~agiu (Pl: ~agii și, înv, ~age) sn / Pl: ~e / E: it oltraggio, fr outrage] 1-3 Jignire, amenințare ori violență împotriva cuiva. 4 Infracțiune constând în jignirea, amenințarea ori violentarea unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii. 5 (Îs) ~ contra bunelor moravuri Infracțiune constând în săvârșirea în public a unor acte sau gesturi reprobabile ori în rostirea de cuvinte sau expresii indecente.