UZUCAPIÚNE s. f. (Jur.) Dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun prin posedarea lui o anumită vreme. [Pr.: -pi-u-] – Din fr. usucapion.
uzucapiune sf [At: STAMATI, D. / P: ~pi-u~ / V: (înv) uzucapie / S și: usu~ / Pl: ? / E: lat usucapio, -onis, fr usucapion] (Jur) 1 Dobândire a dreptului de proprietate asupra unui lucru prin posesiunea lui, cu bună-credință, un anumit timp. 2 Prescripție achizitivă.