ORÁCOL, oracole, s. n. (În Antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit credinței anticilor, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se făceau și se interpretau aceste profeții; p. ext. persoană care făcea aceste profeții. ♦ Hotărâre sau sentință cu caracter infailibil dată de o persoană cu autoritate; p. ext. persoană care dă această hotărâre sau sentință. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.
oracol sn [At: TELEMAHOS, 11v/7 / V: (îvp) ~cul, ~culum / Pl: ~e, și (rar) ~uri / E: lat oraculum, it oracolo, fr oracle] 1 (La vechii greci și romani) Prevestire. 2 (La vechii greci și romani) Loc unde se făceau prevestirile. 3 (Pex) Sentință cu caracter infailibil. 4 (Fig) Hotărâre dată de o persoană cu autoritate. 5 (Fig; pex) Persoană care dă un oracol (4). 6-7 (Îe) A vorbi ca un ~ A se exprima sentențios (și greu de înțeles). 8 (În superstiții; asr) Caiet cu răspunsuri la întrebări în care cineva căuta, deschizându-l la întâmplare, soluția unor dileme. 9 (Pex) Caiet al unui tânăr care conține o întrebare pe fiecare pagină, la care răspund prieteni, foști colegi, cunoscuți și care este păstrat ca amintire.
ORÁCOL, oracole, s. n. (În antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit unor credințe, anumite divinități îl dădeau celor veniți să le consulte pentru a cunoaște viitorul; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul unde se făceau aceste profeții. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; sentință cu caracter infailibil; p. ext. persoană care dă această hotărâre. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.