TABIÉT, tabieturi, s. n. Plăcere, gust pe care cineva și-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obișnuință; p. ext. manie. ◊ Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise și fixe. ◊ Expr. A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziția, pofta. ♦ Viață confortabilă, comoditate. ◊ Loc. adv. Cu tabiet = comod, confortabil. [Pr.: -bi-et] – Din tc. tabῑat.
tabiet sn [At: (a. 1821) URICARIUL V, 96/19 / P: ~bi-et, (îvr) ta-biet / V: (reg) ~bet / Pl: ~uri / E: tc tabiat] 1 Plăcere (măruntă) pe care cineva și-o satisface regulat, cu meticulozitate Si: obicei, obișnuință. 2 (Pex) Manie. 3 (Îla) Cu ~uri Cu deprinderi precise și fixe. 4 (Pex; îal) Cu atitudini și apucături boierești. 5 (Îlav) Cu ~ Cu multă grijă pentru comoditatea proprie Si: comod, confortabil. 6 (Îal) După un anumit ritual. 7 (Îal) Cu o anumită pedanterie. 8 (Înv; îe) A-și face ~ul A-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic. 9 (Înv; îe) A-i strica (cuiva) ~ul A strica cuiva cheful. 10 (Îae) A deranja pe cineva de la satisfacerea unui tabiet (1). 11 Viață confortabilă Si: comoditate, confort. 12 (Îrg) Dorință (2). 13 (Îrg; îe) A-i fi cuiva la ~bet A fi la porunca, la dispoziția cuiva.
TABIÉT, tabieturi, s. n. Deprindere, gust pe care cineva și-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obișnuință; p. ext. manie. ◊ Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise și fixe. ◊ Expr. A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziția, pofta. ♦ Viață confortabilă, comoditate. Loc. adv. Cu tabiet = comod, confortabil. [Pr.: -bi-et] – Din tc. tabīat.