AUTORITÁR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.
autoritár, ~ă [At: D. ZAMFIRESCU, R. 57 / P: a-u~ / Pl: ~i, ~e / E: fr autoritaire] 1-2 av, a (Într-un mod) care impune altora autoritatea (2) sa. 3 a Care nu admite replică. 4 a Care își impune punctul de vedere. 5-6 a Care uzează (și abuzează) de dreptul de a comanda.
AUTORITÁR, -Ă, auroritari, -e, adj. Căruia îi place să uzeze (și uneori să abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispoziții; care găsește satisfacție în faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.