AUTONOMÍE s. f. 1. Condiție a indivizilor, colectivităților și instituțiilor care se bucură de o anumită independență în raport cu autoritatea exterioară sau centrală. 2. Drept al unor subdiviziuni teritoriale ale unui stat de a se administra sau guverna prin organe proprii. 3. Distanță maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul, fără a avea nevoie să se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia.
autonomíe sf [At: (a. 1855) URICARIUL V, 194/17 / P: a-u-to-no-mi-e / Pl: ~ii / E: fr autonomie] 1 Drept de a se administra singur în cadrul unei unități mai mari, condusă de o putere centrală. 2 Independență. 3 (Fig; d. oameni) Libertate de acțiune sau de dezvoltare. 4 (Teh) Distanță maximă pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (navă, avion etc.) fără alimentare. 5 (Îs) – financiară Situație a unui serviciu cu gestiune financiară independentă de aceea a organului care l-a creat și care îl controlează. 6 (Îs) -ia artei (sau esteticului) Diferențiere a artei și a valorilor ei de celelalte forme ale conștiinței sociale și de valorile corespunzătoare acestora. 7 (Psh; îs) -ia voinței Libertate a voinței pe baza legilor morale interne, independent de cauzele externe sau de pornirile afective.
AUTONOMÍE s. f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei naționalități sau al unei minorități naționale etc.) de a se administra singur, în cadrul unui stat condus de o putere centrală. ♦ Situație a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în acțiunile sale. 2. Distanța maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul, fără a avea nevoie să se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia.