PERÉTE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete= care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi etc.) ușa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost;în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci când spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical.Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. 4 Element anatomic, membrană etc. care înconjoară o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) păréte s. m.] – Lat. paries, -tis.
perete sm [At: CORESI, EV. 118 / V: (îvp) păr~, (reg) par~, păreț (Pl: și sn, părețuri) / Pl: ~eți / E: ml paries, -tis] 1 Element de construcție făcut din diferite materiale, care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele și de exterior și care susține planșeurile, etajele, acoperișul Si: zid. 2 (Îla) De ~ Care este conceput pentru a fi fixat pe un perete (1). 3-4 (Îljv) ~ în ~ (Care este construit, care se află) cu unul din pereți comun sau lipit cu cel al încăperii vecine. 5-6 (Pex; îal) (Care se află cu locuința, cu sediul etc.) în imediata vecinătate a cuiva. 7 (Îlav) Sub ~ Foarte aproape de casă. 8 (Îal) Lângă casă. 9 (Îe) A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi, a trânti) ușa (sau poarta, fereastra etc.) de (sau la) ~ A deschide larg. 10 (Îae) A deschide la maximum. 11 (Îae) A trânti ușa sau poarta, fereastra cu putere. 12 (Îe) A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de ~eți (sau de toți ~eții) A fi desperat, deznădăjduit. 13 (Îae) A regreta foarte mult o greșeală făcută. 14 (Rar; îe) A bate cu buretele piron în ~ A face ceva nepotrivit și fără efect. 15-16 (Îe) A supune, a înșira, a îndruga etc. cai verzi pe ~eți A spune (fantezii fără rost sau) minciuni. 17 (Reg; îe) A avea doi ~eți A avea o gospodărie bine închegată. 18 (Îe) A ridica (sau a face) patru ~eți A-și face o casă sau un adăpost. 19 (Îe) A vorbi cu ~eții (sau ~eților) sau a spune la ~eți A nu avea cu cine să vorbească. 20 (Îae) A fi cu totul singur. 21 (Îae) A-i vorbi cuiva în zadar, fară nici un efect. 22 (Rar; îe) (A avea) casă în doi ~eți sau a-i fi casa în trei ~eți și ușa prin pod Se zice despre căsnicie nereușită. 23 (Mtp; îlav) De (pe) când scria musca pe ~ De demult. 24 (Spc; pop) Catapeteasmă. 25 (Pex; pop) Gard în jurul clăii de fân sau al șirei de grâu. 26 Masiv pietros care se înalță aproape vertical. 27 (Pan) Fiecare din părțile laterale care limitează de exterior un recipient sau un obiect care seamănă cu un recipient. 28 (Pan) Fiecare din părțile care împarte interiorul unui recipient în mai multe compartimente. 29 (Olt; Trs) Margine de lemn a sitei Si: (reg) văcălie, veșcă. 30 (Reg; lpl; îf păreți) Carâmbi la cizmă. 31 (Pop) Bor la pălărie. 32 (Tip) Parte a mașinii de tipărit la care sunt prinse vergelele care scot din mașină coli cu textul tipărit. 33 (Reg) Copertă de carte.
PERÉTE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete = care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lasa, a izbi etc.) ușă (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușă, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost; b) în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci cînd spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. ♦ Element anatomic, membrană etc. care înconjură o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) păréte s. m.] – Lat. paries, -tis.