PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, referitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.
platonic, ~ă [At: POTECA, F. 27/13 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr platonique] 1-2 smf, a (Adept) al platonismului (1) Si: platonician (1-2), (rar) platonian (1), (înv) platonicesc (1). 3 a Privitor la platonism (1) Si: platonician (3), (rar) platonian (2), (înv) platonicesc (2). 4 a (D. sentimente) Care are un caracter ideal, pur Si: neprihănit, spiritualizat. 5 a (Îs) Iubire ~ă Sentiment între două persoane de sex opus care nu doresc satisfacerea imediată a dorințelor erotice. 6 a Care are un caracter teoretic și nu poate fi pus în practică. 7 a Care nu se poate realiza.
PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, privitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.