PLENITÚDINE s. f. Dezvoltare completă, integrală; deplinătate, totalitate; p. ext. desăvârșire. ◊ Plenitudine vocalică = perceptibilitate sau audibilitate a unei vocale, putere sonoră a unei vocale. – Din fr. plénitude, lat. plenitudo, -inis.
plenitudine sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 692 / Pl: (rar) ~ni / E: fr plénitude, lat plenitudo, -inis] 1 Calitate, stare a ceea ce este deplin, complet, la apogeu. 2 Stadiul cel mai înalt, cel mai complet, cel mai amplu de dezvoltare Si: deplinătate, desăvârșire, plinătate. 3 (Fon; îs) ~ vocală Putere sonoră a unei vocale.