PROZODÍE s. f. 1. Parte a poeticii care studiază versificația și normele ei sub raportul structurii versurilor, al numărului accentelor sau al lungimii silabelor unui vers. 2. (Înv.) Punctuație. – Din ngr. prosodía, fr. prosodie.
prozodie sf [At: MACARIE1, GRAM. 133r/21 / V (asr) ~oso~ / E: ngr προσωδία, fr prosodie, lat prosodia] 1 Parte a poeticii care studiază versificația și normele ei sub raportul structurii versurilor, al numărului accentelor sau lungimii silabelor versurilor. 2-3 (Mod de) aplicare a normelor prozodiei (1). 4 (Înv) Ortoepie.
PROZODÍE s. f. 1. Parte a poeticii care studiază versificația și normele ei sub raportul structurii versurilor, al numărului accentelor sau lungimii silabelor versurilor. 2. (Înv.) Punctuație. – Din ngr. prosodía, fr. prosodie.