PURGATÓRIU s. n. (În învățătura romano-catolică) Stare sau stadiu de purificare, după moartea fizică, dar înaintea trecerii definitive la viața de apoi, unde sufletele celor care au murit în Harul Domnului ispășesc păcatele ușoare neiertate încă sau îndură pedeapsa temporară pentru păcatele iertate deja. ♦ Fig. Loc sau perioadă de suferință (trecătoare). – Din lat. purgatorius, it. purgatorio.
purgatoriu sn [At: HELIADE, D. C. 222/28 / V: (rar) ~or, ~m / Pl: ~ii / E: lat purgatorium, fr purgatoire, it purgatorio] 1 (Rel) Loc în care catolicii cred că poposesc sufletele morților cu păcate mai ușoare, pentru a fi purificate, prin suferințe, înainte de a intra în paradis. 2 (Îvr) Infern. 3 (Pan) Loc de suferință trecătoare. 4 (Pan) Perioadă temporară de încercări, de suferințe.
PURGATÓRIU s. n. (În religia catolică) Loc unde sufletele celor morți cu păcate mai ușoare s-ar purifica prin suferințe înainte de a intra în paradis. ♦ Fig. Loc sau perioadă de suferință (trecătoare). – Din lat. purgatorius, it. purgatorio.