TEMPORÁL1, temporale, s. n. Os pereche așezat de o parte și de alta a cutiei craniene, în regiunea tâmplelor, fiind cuprins între occipital, parietal și sfenoid, de forma unei scoici rotunjite, cu trei prelungiri pe care sunt inserați mușchii gâtului. ◊ (Adjectival) Os temporal. ♦ (Adjectival) Care aparține regiunii tâmplelor, privitor la această regiune. – Din fr. temporal.
TEMPORÁL2, -Ă, temporali, -e, adj. Care indică timpul, privitor la timp; care depinde de timp. ◊ Propoziție (circumstanțială) temporală (și substantivat, f.) = propoziție care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă, având funcția unui complement circumstanțial de timp. Conjuncție temporală = conjuncție care introduce o propoziție temporală. – Din fr. temporel.
temporal2, ~ă [At: HELIADE, O. I, 209 / V: (înv) tim~, timpur~ / Pl: ~i, ~e / E: fr temporel] 1 a (Îvr) Care trece cu timpul Si: temporar (1), trecător (22), vremelnic. 2 a (Înv) Laic. 3 a (Înv; pex) Care ține de lumea materială Si: pământesc. 4 a Relativ la timp (1). 5 a Situat în timp (1). 6 a (Grm) Care indică timpul (1). 7 a (Grm) Privitor la timp (1). 8-9 sf, a (Grm; șîs propoziție circumstanțială ~ă) (Propoziție) circumstanțială de timp. 10 a (Grm; îs) Conjuncție ~ă Conjuncție care introduce o propoziție temporală2 (9).