TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar.
tipicar, ~ă smf, a [At: VLAHUȚĂ, S. A. II, 93 / Pl: ~i, ~e / E: tipic1 + -ar] 1-2 (Înv) (Persoană) care se ține strict de tipicul1 (2) bisericesc. 3-4 (Persoană) care nu iese, în activitatea lui, dintr-o anumită rutină, dând prea mare importanță amănuntelor. 5-6 (Persoană) care manifestă o minuțiozitate exagerată Si: (îrg) paretcar.
TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea multă importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar.