URCIÓR2, urcioare, s. n. Mic furuncul care apare la rădăcina genelor. [Var.: ulciór s. n.] – Lat. hordeolus (după urcior1).
URCIÓR1, urcioare, s. n. 1. Vas de lut (smălțuit) cu gâtul strâmt, cu una sau două toarte, folosit pentru păstrarea lichidelor. 2. (Rar) Loc mai adânc în albia unei ape curgătoare, unde se formează vârtejuri; bulboacă, bulboană. [Var.: ulciór s. n.] – Lat. urceolus.
urcior2 sn [At: BIBLIA (1688) 2832/16 / V: ulc~, (reg) uștior (Pl și: uștioruri), ajdior, argior, hârci~, hurgior, îrci~, îrdior, jdior, olci~, uc~, ujdior, ~ol, urdior, urgior, usc~, ușc~ / Pl: ~oare și (reg) ~i sm / E: ml hordeolus după urcior1, prin atracție paronimică] (Med) Inflamație acută supurată a glandelor sebacee ale pleoapelor produsă de către stafilococ.